Toata lumea vrea sa plece, numai eu vreau sa ma-ntorc
Aseara am plecat de acasa si am luat geamantanul albastru. Mi-am pus in el haine si un ceaceaf, ce am mai gasit si eu prin casa care ar putea sa-mi fie de folos. M-am uitat spre dulapul aproape gol si tristetea s-a lasat inevitabil pe pleoapele mele. Pe cine pacalesc? Geamantanul asta e prea mic pentru tot ce as vrea sa iau cu mine. Nu ma refeream la haine, din potriva, le-as fi lasat acasa daca as fi simtit ca o sa ma intorc curand, si cu fiecare bluza pe care o asezam in teanc, se mai adauga un gram de amaraciune. In timp ce imi impachetam tristetea, din baie se auzea fericirea fratelui meu: "O sa stau cuminte, nu o sa deschid usa nimanui, o sa ma uit la televizor toata ziua...". " Ce prost, ce copil..." imi spuneam, frustrata fiind de faptul ca daca eu auzeam, sigur auzea si tata din dormitorul lui. Daca mi-as fi eliberat si eu tristetea, fara sa imi pese daca aude altcineva, probabil... oricum ar fi foat prea tarziu. Asa ca ma concentram pe geamantanul care era
